Workshop de scriere dramatică la STUDENTFEST 2019, Timișoara

March 1, 2019

De astăzi, 1 martie și până pe 15 aprilie, este deschisă sesiunea de înscrieri pentru studenții interesați să participe la atelierele din cadrul STUDENTFEST 2019, Timișoara.

Mă simt onorată să fiu unul dintre invitații celui mai mare festival internațional studențesc de cultură și artă din sud-estul Europei. Mulțumesc Organizației Studenților de la Universitatea de Vest Timișoara (OSUT) pentru invitație și pentru libertatea de a-mi da afară piticii de pe creier, în conceperea unui workshop de scriitură dramatică 😊

Iată despre ce este vorba:

Atelierul de scriere dramatică propune o nouă abordare a textelor de teatru, dedicată publicului tânăr, indiferent de specializare. Pe durata a trei zile, participanții vor construi structura și scenele unui text, pornind de la istoriile personale și fiind coordonați de dramaturgul Alexandra Felseghi. Tema generală a atelierului este „iRELEVANT” și se traduce prin chestionarea ideii de subiectivitate și percepție. Fiecare formă de artă se folosește de mijloace specifice pentru a transmite un mesaj publicului său; în momentul în care acesta empatizează cu opinia artistului, subiectul își câștigă relevanța. Istoriile personale pe care le vor trata participanții pe perioada atelierului, vor fi legate de evenimentele recente din România (știri, proteste, fenomene mediatice, etc.) Prin discuții, jocuri și exerciții, echipa va stabili o legătură între microistorii și contextul social-politic actual și va înțelege modul în care așa-zisele povești „iRELEVANTE” construiesc circumstanțele în care trăim.

Deci, între 11-13 mai, mă găsiți aici, cu drag și spor. Între timp, dacă vă încadrați în publicul-țintă și vă surâde ideea: click pe formularul de înscriere.

Ne vedem în curând la Temesvár!

Leave a Reply