Povești de seară – Sesiunea de iarnă

December 16, 2019

Se mai întâlmplă ca, în cadrul Poveștilor de Seară de la Doamna T, să ne dăm tot soiul de provocări și teme de scris. De ce? În primul rând, pentru simplul fapt că ne stimulează și ne dă un motiv să ne punem pe treabă; în al doilea rând, pentru că e și foarte amuzant să descoperim alte patru sau cinci puncte de vedere diferite. Acum două săptămâni, tema de scris era TIMPUL. Iată unul dintre textele rezultate:

 

Nu știi niciodată dacă te afli la începutul, la mijlocul sau la sfârșitul zilelor. Viața începe la 20, 30, 40, 60 de ani, sau la ce vârstă vrea cititorul să audă, ca să se simtă mai bine. Ceea ce e cam bullshit: viața începe în momentul în care vezi pentru prima dată lumina zilei, înfășat într-un pătuț de spital, șifonat și vânăt ca o stafidă, în timp ce mama, tata, bunicii și toți restul se mint pe față spunând cât ești de frumos. Nu ești. Unii din noi continuă să nu fie nici mai târziu, ceea ce le atrage, din păcate, și mai multe experiențe tâmpite și nedrepte. DAR experiențele multe, tâmpite și nedrepte te construiesc în omul care ai să devii:

Plin de resentimente

Ironic

Vicios

Sarcarstic

Neîncrezător

Deprimat

Rece

Suspicios

Plictisit

Mentally challenged

…ca să numesc doar câteva. Dar, până la urmă, frumusețea interioară e cea care contează. Așa că, poți să continui să-ți comanzi burgerul tău preferat, de trei ori pe săptămână. Cum am spus: nu știi niciodată dacă ești la începutul, mijlocul sau finalul zilelor tale, așa că pune-ți resturile alea de pizza la pachet. Și așa, metabolismul e o chestie relativă, la fel ca timpul. Și după 25 de ani te aștepți să pui pe tine și de la o sticlă de apă plată. Până la urmă, fericirea se află în lucrurile mici: ca de exemplu, răsfățul la cosmetică, atunci când Helga, Hermina, Gabi sau Oana te sfătuiesc să îți iei crema aia cu efect de lifting facial, pentru că deja ar fi indicat. Lucruri mici-mici-mici, ca firele albe la rădăcini, pe care ți le descoperi într-o dimineață oarecare și te-ntrebi tot restul zilei ce-ai făcut cu viața ta. Și-apoi pe stradă, dai peste afișul cu un Tudor Gheorghe trist și solemn, lângă care stă scris „Degeaba 30” și te gândești că așa trebuia să fie numit și ultimul party de ziua ta. Frumusețea interioară e singurul lucru care contează, continui să-ți spui, în timp ce o blondă tunată cu gipanul ei ultima fiță trece pe lângă tine și roțile din spate îți fac un splash cu apă de baltă pe bocanci. Și, dintr-o dată, o auzi pe maică-ta vorbind prin tine: „asta sigur-sigur prin frumusețea interioară și alte asemenea capacități și-a luat așa o mașină. Cu siguranță NU prin existența unui domn pe la vreo 50 de ani, care fumează trabucuri cubaneze, împlinit, cu costume cambrate, cu două numere mai mici și cu conturi în Bruxelles. Nuuu, în niciun caz.” Și-apoi, îți faci procese de conștiință că poți să fii atât de critică și plină de prejudecăți, pentru că poate nu știi prin ce experiențe traumatice și lupte interioare a trecut acea blondă tunată de 20 de ani, cât să își permită ultima fiță de gipan. Și poate de aia, prin comparație, tu circuli cu autobuzul. Prin urmare, nu ești în măsură să judeci. Nu ești în măsură să judeci nici pe fostul sau pe fosta colegă de clasă, care în decurs de câțiva ani și-au transformat numele propriu și identitățile particulare, în „mami” și „tati”. Și parcă nici nu-ți mai amintești cum erau înainte să fie doar „mami” și „tati”, dar asta poate că e tot din cauză că timpul, la fel ca metabolismul, e relativ. Timpul e atât de relativ, încât nici nu realizezi când treci de la perioada în care un copil ar fi cea mai proastă decizie, la aia, în care este cel mai bun lucru care ți se mai poate întâmpla. Răspunsul e „între timp”.

Tot între timp, ai ajuns să te plictisești la o ieșeală în oraș și să nu regreți că-ți iei catrafusele și te cari acasă la nouă seara.

…Să nu-ți mai faci planuri de zile de naștere, revelioane, concedii și alte sărbători mai mult sau mai puțin oficiale.

Să îți construiești niște tabieturi și să te ții de ele cu cea mai mare sfințenie. Doamne ferește, să te oblige cineva să le salți într-o zi!

Să apreciezi mai mult timpul petrecut cu familia.

Să-ți înțelegi părinții, în sfârșit.

Timpul, metabolismul și deciziile de viață sunt relative. Și, până la urmă, viața începe atunci când realizezi că nu există Bine și Rău, ci o improvizație constantă de mai multe elemente, ca o jonglerie.

 

*Ultima întâlnire din 2019 la Povești de Seară, este joi, 19 decembrie, ora 18 🙂 

Leave a Reply