Poarta spre… scriere creativă

January 15, 2019

Sâmbăta trecută, pe 12 ianuarie, am ajuns pentru prima dată la Scenica, Poarta spre Arte, în Bistrița. Primul gând: mi-aș fi dorit ca în copilărie să fi avut un loc în care să încerc de toate, de la pictură și chestii handmade ingenioase, la dans și teatru. Al doilea gând: mă bucur că am ajuns acum, pentru că, vorba aia, niciodată nu e prea târziu.

Întotdeauna am fost de părere că omul își creează spațiul de desfășurare după chipul și asemănarea lui. N-am ajuns doar într-o casă luminoasă, ci într-un grup de prieteni și Dora e gazda perfectă. Dacă ai avut vreodată senzația familiară de „acasă” în alt loc decât „acasă”, înseamnă că ți-ai făcut o idee despre ce vorbesc. Sau, ar mai fi explicația că „acasă” e o stare de spirit, mai mult decât un spațiu fizic. Da, asta trebuie să însemne. În orice caz, ai prins ideea: e cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla într-o sâmbătă de iarnă.

De ceva timp, am încetat să-mi mai fac rezoluții pentru anul nou. N-am nevoie. Am început anul mai bine decât m-aș fi așteptat: oameni noi și faini, idei inspirate, cafea, dimineață (momentul meu preferat din zi), scris – suficient cât să ne încărcăm pentru toată săptămâna. Uite de asta iubesc weekend-ul! 

Atelierul de scriere creativă la Scenica se desfășoară în perioada 12 ianuarie – 16 februarie.  

 

Leave a Reply