NU VORBIM DESPRE ASTA la Cluj, București și Satu Mare

January 14, 2019

Ca să ne înțelegem, eu dacă nu lucrez cu deadline-uri, sunt regina procrastinării. În apărarea mea, studiile științifice spun că procrastinarea face parte din comportamentul persoanelor cu o creativitate ieșită din comun #numazic, hihi. 

Bun, și acum că m-am aplaudat singură, vorba aia, am să spun puțin despre cum s-a născut NU VORBIM DESPRE ASTA și despre cât de important este să crezi în ceea ce scrii, indiferent de părerile celor din jur. Ideea, deși vagă, se afla de ceva timp latentă în minte. Și de fiecare dată când discutam despre asta cu prietenii apropiați, le ziceam: „măi, vreau să scriu un text despre noi, despre generația noastră.” Și ei îmi răspundeau: „despre generația noastră, că ce?”. „Nu știu, dar mă atrage.” – „Ok, whatever, dar îți trebuie o miză, pentru că altfel n-am de ce să te citesc.” Și poate și din cauza asta, am lăsat proiectul pe stand-by pentru o vreme, sau nici nu știu, poate că nu-i venise încă timpul să iasă în lume. Rezidența DRAMA 5 a fost șansa lui, altfel poate chiar și acum, bucăți de text ar fi rămas uitate undeva pe fundul sertarului. Și a fost poate cea mai light și mai mișto perioadă de „gestație” a unui text, super pozitivă și într-o companie așa de plăcută, încât nu te demoraliza orice ai fi prezentat la fiecare întâlnire cu Alina Nelega, cu George Cocoș, Maria Manolescu, Cornelia Iordache și Mariana Starciuc (toți patru sunt de urmărit!).

Cele 5 piese de teatru rezultate, pot fi descărcate și citite aici

Treptat-treptat, lucrurile au început să se clarifice și pentru mine și să găsesc miza textului, fără presiunile celorlalți. Și-am ajuns la concluzia că e despre acele lucruri pe care nu le discutăm în familie, dar care își pun amprenta asupra modului nostru de a vedea viața.

Și e foarte ciudat, flatant și emoționant să vezi oameni din Cluj, București și Satu Mare, pe care îi știi de cel mult o oră (timp în care ți-au ascultat textul), care-ți fac confidențe și-ți spun că și ei Atunci și Acum simt la fel ca personajele tale sau ca tine.

Și, ca să nu vă plictisesc prea mult, vă las mai jos un link cu cronica textului semnată de Răzvan Rocaș, în Liternet.ro: 

Despre dilemele nespuse ale generațiilor – Nu Vorbim Despre Asta la Focus Drama, Satu Mare, 2018

Leave a Reply