Fragmente pandemice (1)

De câteva luni bune, documentez pandemia în statusuri de Facebook, unde postez crâmpeie de discuții, situații, imagini pe care le văd/aud. Și pentru că am observat că au prins destul de bine, mi-am propus să le adun pentru „posteritate”. Iată prima selecție:

Scurtă plimbare prin cartierul dezertat – Câteva constatări:

– pomii au înflorit, iar mirosul de afară se amestecă supărător cu mirosul ciudat al măștii, care îmi tot urcă până sub ochi;

– ca niciodată, am o dorință nestăvilită să-mi ating fața, deși știu că nu se poate;

– îmi bate soarele în ochi și mi-e greu să port ochelari, pentru că mi se aburesc lentilele;

– mănușile de latex devin una cu palmele mele transpirate;

– e prima dată în acest an în care port teniși;

 – strada e goală, dau o geană prin curțile oamenilor – ușile de la case sunt deschise, cu toate că înăuntru nu se ghicește nicio mișcare;

– trec pe lângă un gard de unde, în copilărie, obișnuiam să rup rochița-rândunicii și să suflu în ea imitând sunetul de trompetă. Imaginea îmi apare în minte ca un flash, acum gardul e o sârmă ruginită și eu mă feresc să-l ating;

– mă gândesc la cum va fi viața noastră cu mască la +35 de grade Celsius;

– ca să-mi ridic moralul, îmi pun un playlist happy în căști.

—

Din „luptele culinare” ce se dau în izolare: situația te îndeamnă să faci o reconstituire a felurilor de mâncare pe care le vedeai acum ceva vreme în meniuri și de care te-a prins pofta. Deci, azi: tentativă de mac and cheese cu bacon făcut așa, crispy. Cu mențiunea că bucata de bacon din frigider a început în această dimineață să aibă o culoare cam dubioasă. Așa că am zis pas. Nu-i nicio problemă, schimbăm rețeta, facem ceva cu sos de rosii și cu ce mai trebuie „reciclat” de prin frigider, ca să nu aruncăm. Și așa, pastele sunt puse deja la fiert. Zilele trecute mi-a apărut un clip în newsfeed cu diferite moduri de a tăia ceapa, ca să iasă fancy. E bullshit, ceapa s-a dezintegrat pe toată masa. La fel și pastele, care au picat cu totul în chiuvetă. Mâncarea mea de azi are un gust de plan B, cu o vagă aromă de detergent lichid pentru vase. Dar e ok, măcar azi de la 14 sunt în playlistul EBS Radio, așa ca și consolare :))))

—

De când stau atâta pe-acasă, am realizat că sub balconul meu a răsărit o specie nouă de indivizi în trening gri cu vedere la gleznă și pufoaică roșie fără mâneci. Cum le zice la ăștia? „Băjetz” sau ”băEț”? Toți împreună au un Logan (zic „toți împreună”, pentru că nu m-am prins a cui e mașina – toți au câte un set de chei cu care se joacă nervos), iar mestecatul gumei se aude mai tare decât casetofonul din mașină (nu știu trupele, dar par să fie produse de OKAPI Sound). La voi au apărut de-ăștia pe sub balcoane? Și dacă da, mai exact, ce fac ei? Că par în stop-cadru-non-stop.

#dilemăpandemică #băjețiiepisodul1 #băjețiidesubbalconulmeu

—

V-am povestit de băjetzii/baEții cu un singur Logan, care și-au făcut loc de întâlnire sub balconul meu. În seara asta, liderul lor are o #dilemăpandemică și anume că nu se poate tunde la Bochiș (unu’ de tunde fain, din câte înțeleg). M-am prins că e liderul lor pentru că ceilalți s-au oferit pe rând să-l ia pe părți cu mașina de tuns (bănuiesc că tot una pentru toți, ca Loganul), până ajunge la Bochiș, pentru că (citez): “deci, io nush, da’ io nu suport părul lung, bă. Să treacă odată tot, să mă duc la Bochiș”. Discuția continuă. Aproape m-au convins să îmi fac și eu programare la Bochiș.

#băjețiiepisodul2 #băjețiidesubbalconulmeu

—

Mama: „cum să vorbesc cu cineva în online? e ca și când aș face baie în ciorapi.”

Mama, după ce i-am instalat Skype și i-am explicat cum funcționează:

15:30 – Apel Mama – 20s

15:38 – Apel Mama – 1m

15:45 – Apel Mama – 30s

16:01 – Apel Mama – 2m

16:15 – Apel Mama – 10s

16:35 – Apel Mama – 12s

16:38 – Mama is waving

16:40 – Mama: „heeei”

#părințiînpandemie

—

La aprozar.

Nenea: Cireșe nu vă pun?

Eu: Nu, mulțumesc.

Nenea: Le-am scăzut din preț, că nu le vrea nimeni. Chiar nu vreți cireșe?

Eu: Cât e kilogramul?

Nenea: 57. Da’ dacă veneați săptămâna trecută, era 150.

Eu: Vai, ce bine, dar tot nu vreau, mulțumesc încă o dată.

Nenea: Nici măcar așa, de gust? Vă pun de vreo 10 lei. Că numai se strică aici.

Eu: Chiar nu vreau cireșe, mulțumesc.

Nenea: Nu știți ce pierdeți.

Eu: Ba da, 57 lei.

Nenea: Vă pun de 10.

Eu: Puneți-mi de 0.

#sărakilor

—

Deci… Nu știu dacă ați observat noul trend al măscuțelor cu mesaje “simpatice” de genul “Nu se vede, dar ți-am zâmbit”, “King”, “Princess” etc. Mă gândesc să îmi fac și eu una personalizată, cu mesajul “Am Covid și-s generoasă “. Nu de alta, dar poate se înțelege la ce e bună distanțarea socială 🙂

—

Măi-măi, dacă nu era Loganul parcat în curte, era să nu-i mai recunosc pe băjeții/băeții de sub balcon, din cauza frezelor noi. Și știi că s-au relaxat măsurile. S-au relaxat la fel ca toată gașca, ce se cinstește cu un Hell binemeritat (unul singur), în portbagajul deschis. Pentru că și distanțarea socială s-a relaxat de-acum :))

#băjețiidesubbalconulmeu #episodul3

—

Intru azi la DM, gata pregătită să răspund pasiv-agresiv omului de pază, care data trecută se comportase cu mine ca și când aș fi plănuit să fac vreun atentat în magazin. Eram cu căștile pe urechi. Omul de pază nicăieri, niciun pistol de luat temperatura îndreptat înspre mine. Dar, cum-necum, mă găsește pe culoar și-mi zice ceva. Îmi scot o cască din ureche și aud următoarele:

– Don’șoară, ce e tatuajul ăla de pe mâna ta?

– Un triunghi.

– Da? Credeam că-s alea patru puncte, cum au pușcăriașii.

– Nu-s patru puncte, e un triunghi, după cum se poate observa.

– Da știți că alea patru puncte  înseamnă că ești între patru pereți, că de aia și-l fac.

– Probabil, dar cum ziceam, ce am eu e un triunghi.

– Interesant.

Și cu asta, îmi continui cumpărăturile. Dar Omul de pază revine și iar zice ceva. Îmi dau din nou casca de pe ureche, cu părere de rău că era partea a’ mai buna din piesă.

– Da’ don’șoară, mă scuzați dacă v-am jignit mai devreme, că nu era cu intenție.

Mă rog, ce vreau să spun cu asta e ca preferam  să-mi ia temperatura.

#viațapostpandemică #despreoameninevorbiți

—

Discuție la un magazin de țigări din Muzeului:

Eu: Bună ziua, un Pall Mall violet, vă rog.

Doamna: Mă scuzați, dumneavoastră nu vă e cald?

Eu: Deocamdată, nu.

Doamna: Că eu am așa niște bufeuri și cu masca asta, nu mai pot.

Eu: Da, e cam dificil să stai cu masca pe față atâtea ore.

Doamna: Dar nu cred că e de la mască, e vârsta. Îmi vine așa, zilnic, o căldură și toată-toată-s apă.

Eu: Îmi pare rău…

Doamna: Și mama tot așa avea. O să ajungeți și dumneavoastră acolo peste câțiva ani. Îi foarte rău. De care țigări ați spus?

Eu: Pall Mall violet.

Doamna: Cash sau card?

Eu: Card.

#generationgap #cumpărăturipandemice

—

Vara după ploaie, au inflorit cocalarii pe terasă la Da Pino, cu ochelari Police și tricouri cu două numere mai mici. Vorbesc despre concediu.

Unul: La noi tot mai mulți îs, așa se zice.

Celalalt: Nu-i bai, ma duc unde-s mai puțini.

#afaraimaibine #bărbațicumocasini

—

Varianta pandemică de “mi-a mâncat câinele tema”:

Doamna de la alimentară: Domnu’ cum intrați asa, unde-i masca?

Domnul(cu tricou D&G și mocasini): N-am acuma, că am lăsat-o în cealaltă mașină.

Ce să-i faci, noroc la mașini, nenoroc la covid, doamne-ajută.

#pandemicmoments

—

Am trăit s-o văd și pe asta: un alt gagiu cu mocasini care trece pe lângă statuia lupoaicei de pe Eroilor și-și face cruce. #whatdidimiss #wtf #bărbațicumocasini

—

Din seria #bărbațicumocasini și companioanele lor de nuanță caramel (btw, unde s-au bronzat în izolare?), noua modă a consumului de înghețată: două globuri la cornet din care mănânci cu lingurița. #whatdidimiss #wtf

—

Instalatorul: Fain mâț aveți domnișoră, da’ tare-i pus pă rele. Îi de soi?

Eu: Nu.

Instalatorul: Deci, îi mâț-mâț, atunci.

Eu: Da, e mâț-mâț.

#ViațacuZombie #mâțulpandemic

—

Vineri după-masa, băjeții/băEții cu Logan de sub geamul meu în curte, ca de obicei (n-am mai vorbit de mult despre ei).

Vecinul 1: E oră de liniște, nu mai tura mașina, nu mai asculta muzică.

BăEț: Am înțeles, nenea.

Vecinul 1: Nu ne-am înțeles, e oră de liniște, vreau și eu să stau liniștit, am lucrat din jos toată ziua, vreau liniște.

BăEț: Nu mai facem, nenea.

Vecinul 1: Că dacă vrei, îți turez io mașina cu o bară de metal.

BăEț: Am oprit muzica.

Vecinul 1: Că nu e prima dată când vă văd aci. Vreau și eu să citesc o carte. Io folosesc căști și nu deranjez pe toată lumea, dacă vrei căști îți aduc.

BăEț: Da acuma nu mai mere nici muzica și nici mașina.

Vecin 1: Că te zic io lui taică-to, că el ți-o luat mașină.

BăEț: Nu, io mi-am luat mașina din banii mei.

Vecin 1: Din banii tăi?

BăEț: Da.

Vecin: Da fix. Da’ oricum nu ne-am înțeles, ora de liniște e între trei și șase. Acuma e oră de liniște.

BăEț: Am înțeles, nu mai fac.

Vecin 1: Că dacă nu ne-am înțeles, io-ți zic că avem teren de sport, te poți duce acolo să-ți turezi mașina cât vrei. Da nu aci. Că aci îi cartier de oameni civilizați.

Vecin 2: Lasă-l vecine, că și noi am fost tineri.

Vecin 1: Da n-am fost așa nesimțiți. (lui BăEț) Acuma fă bine și deschide-mi ușa la bloc, că n-am tag.

#viațaîncartier #băjețiiepisodul4 #băjețiidesubbalconulmeu

—

De ce îmi place Clujul: mă opresc pe băncuță la Sisters după 4 luni și mai bine de pandemie și sunt întrebată de unul din clienții fideli, cu care nu ne-am mai văzut cam din martie și cu care mă știu doar tangențial, că obișnuiam să ne bem cafeaua în același loc.

Dumnealui: Ți-ai luat converși, unde ai mai găsit?

Dumneamea: Cumpărături online.

Dumnealui: Și-s buni de ceva?

Dumneamea: La umblat.

Dumnealui: Acuma tot ce vrei poți lua online.

La încheierea conversației mi-am adus aminte că e același dumnealui care îmi zisese la începutul pandemiei că pantofii cu platformă tot nu mă fac mai înaltă.

#clujingaround #vineri #nimicnusaachimbat

—

La alimentară, doi clienți la casă înaintea mea.

Unul cu testosteronul mai ridicat, care consideră cumpărăturile ca fiind „treabă femeiască”, de asta îi și dă listuța cu necesar vânzătoarei, care „știe ea mai bine ce și cum”. Vânzătoarea se conformează fără să comenteze, se învârte printre rafturi ca o albinuță binevoitoare și pune tot pe tejghea. Nenea își umflă pieptul, scoate banii din buzunar și întreabă: „Cât face tot? Să nu fie mai mult de 15 lei, că n-am la mine.” „E 17 lei”, zice vânzătoarea, „da’-mi aduceți d-voastră data viitoare. Altceva mai doriți?”. „Aș mai dori io și altceva, da’ după program”, zice nenea cu subînțeles. După care se retrage, nu înainte de a da noroc cu toți restul.

Următorul, tată de familie, are o legătură aproape emoțională cu produsele de pe lista de cumpărături, întrucât ține să ne povestească și cui îi vor folosi. „Măști cu exteriorul pe alb aveți?”. „Nu, numai de astea albastre”. „Fiica mea a cerut măști albe și pot să spun că mi s-a părut ciudată această dorință a ei.” „Noi nu am primit numai de astea de care am și eu acuma.” „Adolescenții ăștia, chiar și din asta fac o modă.” „Îmi pare rău, dacă primim, vă anunțăm.”.  „O să-i spun. Nici nu știu unde se găsesc măști albe. Am luat și detergent de ăsta, zice nevastă-mea că să iau la 5kg, că e mai profitabil. Mai erau și altele mai ieftine, dar iară zice că nu iau ce trebuie. Ce să faci, calitatea…costă.” „Costă, da! Altceva?” „Ah, da, și pentru mine o bere. Numai una, că nu vreau să am scandal acasă.” 

Pe fundal, la radio se aude Rihanna, „ram ta ta tam… ram ta ta tam.”

#cumpărăturipandemice #bărbațilacumpărăturipandemice

(va urma)