Revin și eu pe blog după o pauză de vreo lună și jumătate. Mi-era dor să scriu aici, dar viața mi-a luat-o puțin înainte și a trebuit să țin pasul cu ea. În tot acest timp au survenit câteva schimbări esențiale în ritmul profesional, cu ecou în cel personal: din această toamnă sunt asistent la Facultatea de Teatru și Film din Cluj. Mă simt de parcă m-aș fi întors acasă. Și, chiar dacă te întorci într-un cadru atât de familiar, ai nevoie de un timp de (re)acomodare, pe care mi-am permis să mi-l iau. Asta, în timp ce dădeam același răspuns celor care mi-au adresat eterna întrebare:„și… îți place?” – Măi… sincer? Da! Pentru că, într-un fel sau altul, te face să revizitezi/regândești/revizuiești niște lucruri, să înveți și să-ți pui ordine în idei. Am început să înțeleg altfel generația „milenială” și am aflat cu surprindere că oamenii de vârsta mea, aflați în contact cu cei de vârsta lor, sunt numiți „boomers”. Încă am dificultăți de a înțelege pe de-a-ntregul expresia „meme-istică”, „OK Boomer”, dar sunt pe drumul cel bun.
În același timp, am început modulul 2 al atelierului de scriere creativă de la Doamna T. Gândit inițial ca o continuare a sesiunii din primăvară, am avut surpriza extrem de plăcută să mă întâlnesc aici cu oameni noi. Pe unii din ei apucasem să-i cunosc puțin la serile de lectură pe care le organizez cu regularitate în același loc. Alții, au apărut pur și simplu, spunându-mi că au aflat de eveniment de pe site sau de pe pagina de Facebook (e bună și social media la ceva, nu?). Așa că serile noastre de miercuri au luat forma unor întâlniri prietenești-productive, în care, la un pahar de vin, am povestit despre personaje și istoriile lor, despre scenarii de film, despre societatea noastră tradusă în pilde moderne, despre aventuri în căutarea rădăcinilor familiale și multe altele. La final, participanții mi-au povestit despre modul în care au reușit, după aceste întâlniri, să aprecieze un text scris cu un ochi critic, mai mult decât în termeni de „mi-a plăcut/nu mi-a plăcut” – argumentându-și opiniile în termeni de specialitate. În plus, mi-au spus despre cât de mult i-a ajutat să-și pună ordine în gânduri și să construiască o structură solidă a unei povești. Pe scurt, atât pentru mine cât și pentru ei, cele șase săptămâni au fost un câștig intelectual, de care sunt foarte mândră. Și, cum săptămâna viitoare urmează să reiau serile de lectură, sper ca textele lor aflate în lucru la ora actuală, să fie încheiate, cel puțin într-o formă cât-de-cât finală, pentru a fi citite la masă 🙂
Cum perioada imediat următoare este încărcată de planuri de concedii, cadouri, sărbători mai mult sau mai puțin oficiale, am decis ca următoarea sesiune a atelierului de scriere creativă să înceapă în ianuarie 2020. Voi da call-ul de înscrieri în curând, așa că fiți cu ochii pe site!
Despre „toamna (mea) Altfel”
November 21, 2019
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.