#badasswomen: Latife Ușșaki

Ne pregătim de luna aia cu mărțișoare, mame și femei, în general. N-am înțeles niciodată legătura dintre cele două, dar s-o numim „tradiție” și s-o lăsăm așa. Mi-am propus ca în fiecare săptămână din martie să scriu despre o femeie memorabilă, în stare să inspire mai tinerele generații și să le dea un boost de încredere în forțele proprii. Pentru că, există viață și după revistele glossy și conturi de Instagram 😉

Prima din serie: Latife Ușșaki.

Latife Ușșaki, „Latif”, avea 24 de ani în 1922, când l-a întâlnit pe Mustafa Kemal la Izmir. Un an mai târziu se căsătoreau, iar relația lor devenea acel „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Cu toate astea, nimic nu durează, nici măcar dragostea unui președinte. „În ciuda extraordinarei inteligențe și a educației remarcabile, Latife Hanim, cum e cunoscută mai bine în Turcia natală, a fost întotdeauna portretizată ca un accident care i s-a întâmplat cumva lui Mustafa Kemal Atatürk ”, scrie autoarea Ipek Çalișlar în introducerea cărții sale despre prima doamnă a Republicii.

S-au scris multe cărți despre Atatürk, dar foarte puține despre femeile din jurul lui, care au avut un cuvânt de spus în conturarea noii societăți turce. Așa cum susținea însuși Kemal Pașa, eliberarea unei națiuni poate începe doar în momentul în care membrii săi au drepturi egale. Poate că Latife n-a obținut dreptul de vot al femeilor turce, dar a fost prima reprezentantă a sexului ei care a refuzat să poarte văl și care nu s-a sfiit să ia parte la viața publică. A devenit egalul partenerului ei, „aghiotantul”, așa cum o numea Pașa, mai în glumă-mai în serios; a stabilit un protocol al casei prezidențiale, acceptat într-un târziu și promovat în următoarea perioadă; a simbolizat ani de-a rândul idealul femeii emancipate din Turcia, subiect de dispută chiar și în anii ‘70. De exemplu, Sibel (unul din personajele feminine ale romanului lui Orhan Pamuk, Muzeul Inocenței), care făcea parte dintr-o familie bună din Istanbul urmează o universitate de prestigiu din Paris, după exemplul lui Latife Ușșaki (așa cum se obișnuia în rândul familiilor bogate). Personajul lui Pamuk e fictiv, însă fenomenul este palpabil și în realitatea din societatea turcă. De altfel, Latife era și ea fiica celui mai bogat negustor din Izmir, Muammer Bey. A primit o educație occidentală, urmând cursuri la Tudor Hall School și Sorbona, cânta la pian și vorbea fluent engleza și franceza. Se spune că în adolescență, o țigancă îi citise în palmă că destinul ei va fi legat de un bărbat blond cu ochi albaștri.