Înscrieri la atelierul de scriere creativă pentru copii din aprilie

March 12, 2019

Din 6 aprilie, mă găsiți la Ateneul Copiilor din Cluj-Napoca, unde am să susțin un atelier de scriere creativă pentru copii cu vârste între 10 și 14 ani. 

În ultimul timp, am fost întrebată foarte des de către părinți dacă am în vedere organizarea unei astfel de activități dedicată celor mici. Prin urmare, mi-am spus: cerință există, nevoie există și, deci – în aprilie există și atelier! 

Iată și informațiile oficiale și pragmatice: 

Datele atelierului sunt: 6 aprilie, 13 aprilie, 20 și 21 aprilie (adică 4 întâlniri de weekend) între orele 12-14

Atelierul este dedicat elevilor de gimnaziu, cu vârste între 10-14 ani. Prin jocurile și exercițiile din cadrul acestor patru întâlniri, se urmărește dezvoltarea creativității participanților, dar și asimilarea/clarificarea unor cunoștințe de bază în construirea unei ficțiuni. De asemenea, atelierul este benefic și pentru promovarea lecturii în rândurile elevilor, în contextul programului „Pactul pentru carte” desfășurat în 2019 la nivel național.

Fiecare întâlnire se concentrează pe un anumit element al scrierii creative, prin urmare, pentru urmărirea efectului scontat, cei care doresc să se înscrie sunt sfătuiți să participe la toate cele 4 întâlniri.

ATENEUL COPIILORstudio acreditat al școlii internaționale KINDERMUSIK SUA – este un proiect inovativ de suflet, dedicat celor mici, care are la bază educarea copiilor în spiritul aprecierii valorilor culturale, prin inițiative originale și activități entuziasmante, interactive, menite să pună în prim plan literatura, muzica clasică și arta în cele mai fermecătoare dintre ipostazele sale.

Mai multe informații despre înscrieri și atelier puteți găsi pe pagina de facebook ATELIER DE SCRIERE CREATIVĂ CU ALEXANDRA FELSEGHI

Formularul de înscriere poate fi accesat aici

Leave a Reply