ATELIER DE SCRIERE CREATIVĂ LA FESTIVALUL „APROAPE”, BAIA-MARE

April 26, 2023

În data de 5 și 6 mai, voi susține un atelier de scriere creativă în cadrul festivalului de teatru pentru liceeni, „Aproape”, Baia-Mare. Iată descrierea evenimentului: 

Scrie despre tine este un workshop dedicat tinerilor. E despre întâlnirile care conduc la cea mai importantă întâlnire: cea cu tine însuți. Scrisul nu e despre câteva eseuri și rezumate făcute pentru școală. 

E despre un univers al căutărilor, al întrebărilor, dar mai ales, al posibilităților. Să fii cine vrei tu să fii și să creezi povești nescrise, toate pornite din interiorul tău.

Când te gândești la scris, de multe ori, gândul îți fuge la literatura ca una dintre cele 7 arte, ori la marii clasici. Poate eviți să scrii din teama de a nu fi suficient de bun, sau mai rău, judecat. 

Esențialul e să fii autentic. Iar odată ce privești în interiorul tău, se deschid noi dimensiuni nebănuite. Să nu mai vorbim de faptul că scrisul e terapeutic, reparator și vindecător, eliberator. (via ArtSpot.ro) 

Detalii și înscrieri AICI

Ne vedem la Baia-Mare!

Leave a Reply