Atelier de scriere creativă în cadrul proiectului „Case de Poveste” by Create.Act.Enjoy

April 25, 2022

La invitația asociației Create.Act.Enjoy, în perioada 11 aprilie-4 mai 2022, voi susține o serie de ateliere de scriere creativă dedicate elevilor de gimnaziu din mediul rural. 

Pe viitor, mi-aș dori tot mai multe și mai diverse activități dedicate acestor copii, a căror potențial rămâne, de multe ori, latent, din cauza lipsei de provocări. Până acum, am întâlnit niște copii tare simpatici și foarte dornici să se deschidă și să-și pună la contribuție creativitatea pentru a construi povești. Sunt importante aceste ateliere. Sunt importanți acești copii. 

Case de Poveste, ediția a II-a, se va desfășura până la mijloc de iunie și urmărește să continue educarea prin cultură a 900 de persoane – elevi și cadre didactice din satele Borșa și Aluniș, dar și a celor din Cluj-Napoca. Scopul este de a crește nivelul de conștientizare a nevoii de protejare a patrimoniului cultural local prin valorificarea unor elemente de identitate. Diversitatea de origini, conținuturi și forme de expresie culturală generează bogăție, iar conexiunile culturale și istorice între diferite medii pot conduce la regenerarea durabilă a spațiilor și comunităților după principiul european al unității în diversitate. (via Create.Act.Enjoy

Între timp, las câteva fotografii realizate de Ioana Ofelia, pentru a prinde atmosfera 🙂  S-avem o primăvară frumoasă! 

Leave a Reply