Antoșa nu crede în „fericiți până la adânci bătrâneți”

December 6, 2019

Până să încep să citesc minunata biografie a lui Cehov, realizată de Donald Rayfield, nu m-am gândit niciodată la precaritatea vieții de final de secol XIX. În majoritatea montărilor după textele cehoviene vedem niște oameni melancolici, care-și deplâng existența inutilă, retrași în conacele de țară, refuzând să discute despre ceea ce-i macină cu adevărat. Pentru că le lipsește curajul, determinarea și se tem de vulgaritate. Ceea ce cred că se pierde din vedere, în cele mai multe cazuri, e tocmai această chestionare a utilității, a perspectivei de „lișnii celovek” în relație cu realitatea, mai profundă decât imaginea unei clase sociale pe cale de dispariție, mai tristă decât un simplu concept filosofic și mai brutală decât orice revoluție: iminența morții. Nu doar în Rusia, ci și în lumea-ntreagă, se murea de holeră, tifos, tuberculoză, sifilis, ca să numesc doar câteva din cele mai frecvente afecțiuni cu care se confrunta omenirea. E foarte greu să ne imaginăm astăzi acea fragilitate a vieții, a luptei pe viață și pe moarte, a supraviețuirii în urma unei mari epidemii, când poate nu unul, ci mai mulți membri ai familiei, prieteni apropiați, iubiți sau străini oarecare, s-ar fi putut să nu fie la fel de norocoși. Se poate ca această cauză să nască un urlet surd pe interior. Se poate să înțelegem altfel regretul și continua melancolie a micilor moșieri care nu-și mai găsesc sensul. Rayfield vede personajele cehoviene ca pendulând între acei oameni cu ințiativă, dar care aleargă după cauze pierdute, asemeni lui Don Quijote și oameni cerebrali, dar incapabili de acțiune, ca Hamlet. Iar acești oameni nu sunt strict rezultatul imaginației lui Anton Pavlovici Cehov, ci mai degrabă un raport al realităților din anturajul lui imediat. Rayfield vorbește despre „punctul slab” al lui Anton: incapacitatea lui de a înțelege rănile cauzate celor din jur, prin portretizarea lor în textele pentru scenă sau în schițe. Și-a distrus în acest fel nenumărate legături, lăsând în urmă un gust amar și un val de resentimente. Relațiile în care s-a trezit par complicate, prin însăși încercarea continuă de evitare a complicațiilor. Sună destul de… contemporan, după mine. Cehov s-a văzut pus în aproximativ 33 de raporturi „with no strings attached” cu diferite fete și femei, singure, măritate, în alte relații, întinse pe durata a câtorva săptămâni, luni, ani, uneori fiind antrenat chiar în mai multe legături în paralel. Suferea de ceea ce numim astăzi „fear of commitment”, una din cele mai des întâlnite probleme ale unui mare procentaj de bărbați ai zilelor noastre. Să fie ăsta rezultatul unor traume latente din copilărie? Posibil și probabil, însă explicația cea mai plauzibilă este „foamea de timp”, nevoia de a trăi cât mai mult, înainte ca totul să se termine brusc. În decembrie 1884, și-a depistat primele semne de tuberculoză. În momentul în care începi să expectorezi sânge din plămâni, e puțin cam greu să te gândești la legături amoroase perene.

Și, pe lângă tuberculoză, mai suferi de o altă „afecțiune” greu de înțeles pentru cei din jur: ironia acută. Din punctul meu de vedere, e foarte greu să joci Cehov dacă nu „suferi”, la rândul tău, de ironie – e o subtilitate la mijloc, un element care face diferența dintre absurditatea și plictiseala vieții, de melodrama ei. „Antoșa” nu crede în „fericiți până la adânci bătrâneți”. Și asta pentru că, pe vremea lui, puțini oameni ajungeau la acele „adânci bătrâneți”. Batista cu picături de sânge i-a comunicat și lui destinul încă din prima tinerețe. Interesul lui Anton pentru sexul opus dispare aproape imediat după momentul de copulare, însă, deși galant la o primă vedere, comportamentul și opinia lui față de femei sunt presărate cu ideile schopenhauriene extrem de misogine despre acestea. Pare ciudat de afirmat acest lucru despre autorul unor personaje feminine puternice. Dar, cu toate astea, puține dintre ele au rol principal în piesele lui. Relațiile sale de „love/hate” cu sexul opus se reflectă și în ideile feministe pe care le-a asimilat de la Herbert Spencer și Sacher-Masoch (numele celui din urmă a dat lumii termenul „masochism”, lucru cu care scriitorul austriac nu se prea mândrea) în antiteză cu promovarea inferiorității femeilor, pe filiera lui Schopenhauer. Lipsa lui de investiție emoțională a dus la una din cele mai complexe și active vieți personale. Numărul partenerelor din „carnețelul” cehovian este și astăzi impresionant, dacă ne gândim că studii sociologice presupun că media de parteneri sexuali ai unui bărbat este în jur de 14, iar la femei 7. Fără a vulgariza, dimpotrivă, e interesant de remarcat faptul că lupta interioară a lui Cehov, în relație cu sexul opus, cu viața și moartea, se dă între un Kostea și un Trigorin pe care-i conține. Uneori biografia și arta sunt destul de greu de separat.

BIBLIOGRAFIE: 

Donald Rayfield – Anton Chekhov. A life. (Northwestern University Press)

Anton Chekhov – A lifetime of lovers

Brice R. Clark – Chekhov’s chronic tuberculosis

 

Leave a Reply