Sex, drugs&riga crypto: recitindu-l pe Ion Barbu

Avem un tânăr din Câmpulung, care pleacă la studii în Germania. Să-l numim simplu „Ion”. În Germania, Ion, băiatul nostru din Câmpulung, devine absolut fascinat de viața de pe lângă universitate, de party-uri, de one night stand-uri și droguri – mai exact, se dă pe activitățile pe care s-ar da oricine scăpat de-acasă la vârsta testării limitelor. Problema e că, la un moment dat, ajunge s-o ia pe o pantă autodistructivă cu toate aceste experiențele extra-academice și cam uită motivul pentru care a plecat din Câmpulung. Își abandonează studiile, dă într-o depresie și se întoarce în țară, unde se internează la dezintoxicare.

Nu este vorba despre fostul tău coleg de liceu pe care-l mai urmărești pe Facebook sau cu care mai fumezi o țigară din când în când. Povestea de mai sus e a lui Ion Barbu, aka Dan Barbilian, poetul nostru matematician.

Dacă știam asta din școală, nu cred că aș mai fi dormit în bancă în timp ce mi se explica faptul că Riga Crypto și Lapona Enigel e un Luceafăr întors. Întors înspre ce și înspre cine? Luna trecută mi-am propus să recitesc lecturi din programa școlară cu ochii de-acum. Primul episod, despre Enigma Otiliei, a prins foarte bine, ceea ce mi-a demonstrat că experimentul merită continuat. Deci, m-am așezat confortabil în fotoliu și am redeschis binecunoscuta baladă a lui Barbu. După primele nouă strofe mi-am spus: „Barbu era tripat.” Andrei Oișteanu, în cartea sa, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură confirmă acest lucru. Chiar dacă în arhivele CNSAS, Barbu este acuzat de orice altceva, în afară de dependența de droguri, din scrisorile personale și din amintirile cunoscuților reiese că era consumator de eter și cocaină. În perioada interbelică, eterul era procurat de la farmacii și se consuma în mari cantități în societățile boeme și artistice din capitalele europene. Am dat un search pe site-ul sfatul medicului, să aflu puțin mai multe despre efectele consumului de eter. Informația de pe site sună cam așa:

„Tulburări nervoase ce alcătuiesc așa-numita „beție eterică” cu:

• Euforie
• Halucinații vizuale și auditive
• Iritabilitate
• Cefalee, vertij
• Se instalează o stare de narcoză cu iluzii senzoriale și excitație erotică tradusă prin „furia dansului” (a se vedea și cocaina).

Euforia și senzația de relaxare și beție sunt urmate de dezorientare, senzația de trecere lentă a timpului și eventual halucinații vizuale și auditive, uneori convulsii.”

Cam cu simptomele astea se întorcea Ion Barbu în țară în 1924, pentru a se interna la rehab la Mărcuța.

Povestea din spatele baladei nu are nimic mistico-fantastic, ci e una destul de decadentă și banal de comună. Cu un an înainte de întoarcerea sa în România, Barbu era părăsit de iubirea vieții lui, o pictoriță norvegiană pe nume Helga, mai în vârstă decât el. Depresiv, intoxicat cu eter și într-o stare de extremă excitație sexuală, Barbu își scrie balada într-o seară de octombrie. Oișteanu suspectează că numele „Enigel” e un joc de cuvinte care aduce la sonoritate cu „Helga”. Evident, în acest context, Barbu devine întrupat într-o ciupercă Amanita muscaria, sau „buretele muștelor”, adică o ciupercă psihotropă. Iată ce-i răspunde Enigel/Helga lui Riga/Barbu, într-una din strofe: