În curând se împlinește un an de când am demarat blogul și site-ul care-mi poartă numele (:P). Multe lucruri s-au schimbat, ori au prins viață anul acesta și despre majoritatea ați aflat din postările de-aici, aranjate pe tot felul de categorii, de la noutăți și call-uri de participare, la spectacole, lecturi și tot felul de eseuri. Evident, n-am să o închei aici. Iau doar o pauză de masă de sărbători, ca din ianuarie, să (re)încep fitness-ul mental de pe acest domeniu. Până atunci, las mai jos un top 10 al lecturilor din 2019 (o postare pe care vreau s-o ridic la nivel de tradiție – având în vedere că și anul trecut făcusem o astfel de retrospectivă.) Cred că lecturile pe care le avem (mă refer la cele de plăcere!) ne definesc parcursul mental și o mare parte din experiențele individuale. În acest moment, privind la lista mea, realizez următoarele: că am citit mai mult non-fiction decât orice altceva, că m-am axat pe autori de sex feminin, într-un număr considerabil mai mare decât anii trecuți și, că nu mi-a dispărut nici acum apetența pentru crime fiction.
Acestea fiind spuse, iată cele zece titluri care s-au legat de mine în 2019 (ordinea lor nu contează):
Jo Nesbø – MACBETH (Editura Humanitas, 2018)
Știu că Nesbø e „hitul” romanelor polițiste scandinave, unul din cei mai traduși autori de gen. Cum eu de obicei evit să citesc bestseller-urile la momentul lor de glorie, am luat Macbeth-ul lui de la standul de „Noutăți” din două considerente: (unu) voiam o lectură „ușoară”, de vară și (doi) eram curioasă de modul lui de a citi textul shakespearian. Sunt mare fană a inițiativei editurii Hogarth de a invita autori cunoscuți să „restaureze” textele canonice într-un univers mai apropiat cititorilor secolului XXI. Și am fost super-plăcut surprinsă. Ca să nu mă repet, gândurile mele despre romanul lui Nesbø, pot fi citite aici.
Lucia Berlin – MANUAL PENTRU FEMEI DE SERVICIU (Editura Art, Colecția Musai, 2018)
Ce m-a atras într-o primă fază? Titlul acestei cărți. Iar în a doua fază, personalitatea autoarei, despre care nu știam mai nimic, până să citesc prefața (aviz celor care sar peste aceste pagini: s-ar putea să piardă o mare parte din context!). Pe scurt, Lucia Berlin e mai mult decât o autoare de mici bijuterii literare, care din varii motive au fost lăsate undeva în planul secund – e o inspirație pentru toate cititoarele și cititorii ei. Și datorită acestui lucru, mi s-a părut important să o așez în top zece. O scurtă recenzie a integralei ei de proză scurtă, poate fi citită pe blog aici.
Emma Donoghue – CAMERA (Editura Art, Colecția Musai, 2019)
Singura achiziție de la târgul de carte din toamnă. Sincer, am luat-o dintr-o confuzie: citisem că romanul a fost ecranizat și eram sigură că e Four Rooms (1995). Evident, era vorba despre o singură cameră, nu patru – Room (2015). Chiar și așa, odată ce am început să citesc, m-am imersat cu totul în lectură, pentru că stilul Emmei Donoghue e foarte catchy și ludic, chiar și atunci când vorbește despre lucruri greu de consumat. Sau poate chiar de asta alege să spună povestea din perspectiva unui băiețel de cinci ani – o poveste care-ți face pielea de găină măcar așa, un pic.
Joan Didion – THE WHITE ALBUM (Farrar, Straus and Giroux New York, 2009)
Didion a devenit feblețea mea în acest an. Prima carte pe care am deschis-o în ianuarie a fost Anul gândirii magice/ The year of magical thinking, care începe așa: „Viața se schimbă cu repeziciune. Viața se schimbă într-o clipă. Te așezi la masă și viața, așa cum o cunoșteai, se sfârșește. Problema autocompătimirii.” Poate că nu e tocmai lectura ideală și plină de speranță pentru un început de an. Sau poate că e, n-am de unde să știu, dar pot spune că n-am văzut niciodată o perspectivă mai lucidă a durerii. Volumul ei de eseuri, The White Album, face o radiografie a tulburaților ani ’60 din America: de la scandalosul caz al crimelor multiple de pe Cielo Drive, la Black Panthers, feminism și definirea culturii de masă, așa cum o înțelegem astăzi. Pe scurt, dacă v-a plăcut Once Upon a Time in Hollywood, o să vă placă și cartea asa!
Mai multe despre Joan Didion pe acest blog, se poate găsi aici.
Anna Funder – STASILAND. Povești din spatele Zidului Berlinului (Editura Litera, 2017)
Avocata, producătoarea de radio și televiziune australiancă, Anna Funder a început să culeagă povești din Germania de Est, imediat după căderea Zidului Berlinului. A ținut legătura cu subiecții intervievați o mare parte din anii de tranziție. Poveștile lor bat orice film și te fac să te întrebi ce-ai fi făcut tu într-o situație ca a lor? E o carte pe care i-am recomandat-o și tatălui meu, care, deși nu e cine-știe-ce mare cititor entuziast, a devorat-o – pentru că vorbește despre o realitate cu care el a luat contact direct. Și lectura a devenit o bază de discuție la cină.
Doina Ruști – MANUSCRISUL FANARIOT (Editura Polirom, Colecția Top 10+, 2016)
O carte care mi-a fost și mie recomandată și care, mi s-a părut lectura perfectă pentru noiembrie, când ajungi seara acasă și vrei să-ți dai un shut-down. Mai mult decât povestea, mi-a plăcut atmosfera. Și imaginile, gusturile și mirosurile descrise atât de fidel, încât par reale, undeva în subconștient. Lectura acestui roman am dus-o mână-n mână cu studiile Constanței Vintilă-Ghițulescu, pe care le recomand cu căldură tuturor curioșilor într-ale microistoriei: Patimă și Desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 1750-1860 și În șalvari și cu ișlic, ambele apărute la editura Humanitas.
Marina Abramović – WALK THROUGH WALLS. A MEMOIR (Penguin Books, 2017)
Autobiografia Marinei Abramović reprezintă, până la urmă, o parte a istoriei performance art-ului. Memoriile ei trec în revistă cariera de peste patruzeci de ani, începuturile experimentale din Belgrad, primele vizite în occident, întâlnirea cu Ulay (da, nenea ăla care se așează cu ea la masă, la MoMA, într-un clip care a devenit viral pe internet, destul de recent), plecarea în America, colaborările și migrarea înspre alte forme artistice. Cred că e o lectură și pentru amatori, dar și pentru specialiști. Și, de curând a fost tradusă în limba română, la editura Pandora M.
Graeme Macrae Burnet – UN PROIECT SÂNGEROS (Editura Art, Colecția Musai, 2017)
Nu mă judecați, dar alături de Macbeth, Un proiect sângeros. Documente legate de cazul lui Roderick Macrae, a fost o altă lectură de vacanță, pe care am citit-o într-o zi și jumătate. E vorba despre o crimă petrecută într-un sat din Scoția, undeva prin secolul al XIX-lea și despre o acuzație adusă unui tânăr de 17 ani. Ei bine, aici intervin perspectivele din care se povestesc faptele, în așa măsură încât e foarte greu, ca cititor, să dai un verdict clar. Și asta e foarte mișto, așa, ca exercițiu mental.
Stephen Fry – MYTHOS (Penguin Books, 2018)
O altă carte care, din câte am văzut prin librării, s-a tradus și în limba română. Inutil să spun că sunt un mare fan al lui Stephen Fry și urmăresc cam tot ce scrie, înregistrează sau filmează. În Mythos, Fry repovestește miturile Greciei antice într-o formă extrem de accesibilă publicului tânăr de astăzi. Și, chiar dacă știi respectivele legende, îți pică foarte bine să le mai auzi încă o dată. Mai multe despre această carte pe blog, se poate găsi aici.
Marian Voicu – MATRIOȘKA MINCINOȘILOR. Fake News, Manipulare, Populism (Editura Humanitas, 2018)
O carte necesară, care face publicul larg să înțeleagă și să disece mecanismele mediatice și politice care ne sunt livrate zi de zi. Și, mai mult decât atât, să-și dezvolte o capacitate de selecție a informațiilor și să pună sub semnul întrebării sau să chestioneze potențialele fake news, apărute ca principal scop de manipulare a maselor.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.