„Superstiția” mea de cititor nu mă lasă să am cărți neterminate pe final de an. Și dacă o fac, simt o oarecare datorie morală, sau nici nu știu cum s-o numesc. Poate e o copilărie, dar îmi place să încep anul cu o carte nouă. Cred foarte mult într-o legătură aproape spirituală între cititor și lectură. Fără a „mistifica” cititul (până la urmă, nu e chiar atât de complicat să deschizi și să răsfoiești o carte…), pot spune că 2018 a fost pentru mine anul în care am citit mai puțină ficțiune și mai multă istorie, filosofie, psihologie, memorialistică. Dar, dacă ar fi să fac un top zece al cărților care m-au impresionat, mi-au oferit o perspectivă diferită de viață, mi s-au părut extrem de interesante sau m-au ajutat să evadez din rutină, cam astea de mai jos ar fi (anul apariției lor și ordinea nu sunt importante…)
Guzel Iahina – ZULEIHA DESCHIDE OCHII (editura Humanitas, 2018)
Nu știam nimic despre Guzel Iahina și ceea ce m-a convins să-i citesc cartea de debut a fost recomandarea lui Evgheni Vodolazkin și cuvântul înainte semnat de Ludmila Ulițkaia. Nu vreau să dau spoilere, dar cartea are niște personaje extraordinar de frumos conturate și dezvoltate și de fiecare dată când o pui pe noptieră stai câteva secunde și te întrebi ce-ai fi făcut tu în situația lor? Pe lângă asta, mai sunt acolo niște imagini care te rup (în sensul bun) și niște informații istorice foarte corecte, care te duc la google, să afli mai multe. În plus, prinde la toate generațiile – am testat-o cu succes pe mama și pe soră-mea și m-am bucurat să am cu cine povesti despre Zuleiha 😊
Diane Ducret – FEMEILE DICTATORILOR (editura Curtea Veche, 2013 – 2 volume)
O carte care m-a amuzat, informat, emoționat, scârbit, enervat, frapat, pe scurt, n-am putut s-o las din mână. N-aș fi crezut că Hitler avea atât de mare trecere la acolite, că Stalin prefera femeile din popor, dacă se poate fără opinii politice sau de orice fel, că Lenin era un „mama’s boy” care a construit revoluția alături de femeile triunghiului său amoros, că Mao avea o mare problemă cu igiena personală, sau că Bokassa avea o soție româncă. Și astea sunt doar câteva picanterii din multe altele. Trecând peste toate astea, am început să înțeleg mai bine tipologia dictatorului. Pentru că, evident, nu oricine poate ajunge dictator. Mai exact, cum te raportezi la istorie sau cum o întorci în favoarea ta, ca lider?
Jeffrey Eugenides – MIDDLESEX (editura Polirom, 2014)
Recunosc, m-am chinuit puțin cu lectura de vreo 600 și ceva de pagini, dar a meritat. Nu eram neapărat pe filmul ăla de a urmări saga unei familii de emigranți greci în America începutului de secol XX. Dar odată ce m-a prins, am înțeles de ce a luat premiul Pulitzer (2003). E povestea hermafroditului Cal Stephanides, care suferă de o anomalie genetică rară. Și această anomalie e strâns legată de istoria scandaloasă a bunicilor lui. Nu vreau să dau mai multe detalii despre subiect, în afară de modul în care el e tratat: cu mult umor și sensibilitate – o „cărămidă” numai bună de atacat pe perioada vacanțelor lungi.
Clara Usón – FIICA ESTULUI (editura Polirom, 2017)
O carte pe care o urmăream de mult timp prin librărie și mă întrebam de fiecare dată dacă s-o iau sau nu. Până la urmă, am cedat și am început s-o citesc. Romanul e un text hibrid, între documentar și ficțiune, în care Usón găsește motivația sinuciderii Anei Mladić, fiica generalului Ratko Mladić. De unde interesul unui fost avocat spaniol spre zona atât de problematică și sensibilă din Balcani? Nu știu, dar poate că cea mai sănătoasă opțiune e modul oarecum „din afară” în care e atacată toată problema. Pentru fanii tragediilor grecești, evoluția Anei Mladić de-a lungul cărții va fi pe măsura așteptărilor.
Ingmar Bergman – SCENE DINTR-O CĂSNICIE. DUPĂ REPETIȚIE (editura Polirom, 2018)
Târgurile de carte sunt pentru mine exact ca surplusul de mâncare de sărbători – nu-mi vine să iau mai nimic niciodată. Singura investiție în sensul ăsta, pe care am făcut-o la târgul Gaudeamus, a fost să cumpăr cele două scenarii ale lui Bergman, publicate cu ocazia sărbătoririi centenarului său. Multe n-ar fi de spus, decât faptul că am stat cu cartea în fața ecranului și am urmărit și filmul între timp și parcă am înțeles puțin mai multe despre noi înșine. Recomand asta tuturor fanilor lui Bergman sau celor care vor să înțeleagă cum stă treaba cu textul și subtextul.
Anya Von Bremzen – ARTA BUCĂTĂRIEI SOVIETICE (editura Curtea Veche, 2014)
Apropo de mâncare, am devorat cartea Anyei von Bremzen. Cred că a fost una din cele mai mișto, pline de umor, nostalgie, istorie și iubire lecturi din câte am prins în ultimul timp. Pentru că, mâncarea deține toate aceste elemente de mai sus și nimic nu reflectă mai mult societatea decât ceea ce punem pe masă zi de zi. Pentru efectul scontat, asta e o carte de citit cu mama în bucătărie: e suprinzător cât de multe obiceiuri culinare sovietice s-au importat și la noi în acei ani!
David Eagleman – INCOGNITO (editura Humanitas, 2017)
Pentru mine, cărțile lui Eagleman au fost descoperirea anului. Ok, care-i treaba cu cartea asta? Este că-ți explică pe înțelesul tău de diletant cum îți funcționează creierul și cum, de exemplu, toate alegerile pe care le considerăm absolut aleatorii, sunt rezultatul unui proces extrem de complex care are loc în interiorul nostru, fără știrea noastră. Nu zic un lucru nou când afirm că suntem niște mașinării extrem de complexe, dar una e s-o spui, alta e s-o conștientizezi. N-am fost niciodată as în domeniile științelor exacte, dar Eagleman mi-a arătat cum „science can be fun”!
C.G. Jung – OMUL ȘI SIMBOLURILE SALE (editura Trei, 2017)
M-a atras titlul și faptul că eram pe sec cu lecturile din vară. E ultima carte a lui Jung scrisă cu câțiva colaboratori de încredere și ceea ce m-a prins e, din nou, faptul că fiecare capitol e tratat pe înțelesul meu de cititor care nu cunoaște cine-știe-ce limbaj de specialitate. Și nu cred că e o carte mai bună ca asta în a clarifica influența gândirii lui Jung asupra artelor, literaturii, științelor omului, pe lângă evident, evoluția psihologiei din ultimul secol.
Joby Warrick – FLAMURILE NEGRE: ASCENSIUNEA ISIS (editura Black Button Books, 2016)
Nu știu despre voi, dar eu mă simțeam depășită de situație în privința conflictelor din Est, a emigranților și atentatelor – o nebuloasă încâlcită. Cartea lui Warrick a primit premiul Pulitzer pentru non-ficțiune în 2016 și tot atunci, HBO i-a cumpărat drepturile de ecranizare. Și pe bună dreptate, pentru că e una din lecturile care îți desfășoară cronologic tot „traseul” acestor șeici ai masacrelor și te face să înțelegi cauzal de unde a pornit totul. Plus că e foarte filmică, îți taie răsuflarea – o carte necesară, mai mult decât entertaining.
Martin Esslin – TEATRUL ABSURDULUI (editura Nemira, 2018)
O carte pe care mă străduiam s-o citesc pe calculator în PDF, sau la sala de lectură în timpul facultății și, în sfârșit, tradusă în română și foarte accesibilă – momentan pe noptieră, la momentul în care scriu. O citesc din plăcere și nu din nevoia de a o pune în bibliografia unui eseu pentru școală. Până la urmă, cred că toate cărțile (de voie, de nevoie) nu trebuie citite altcumva decât din plăcere.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.