Iulia Enkelana, Andreea Lupu și Iulia Mardar sunt cele trei absolvente ale secției de Teatrologie, pe care am avut plăcerea să le cunosc destul de bine și să le urmăresc evoluția în ultimii doi ani. Și mai mult decât atât, alături de conf. univ. dr. Raluca Sas-Marinescu am reușit să scoatem la lumină un volum de dramaturgie contemporană, o retrospectivă a parcursului celor trei în Facultatea de Teatru și Film. Lansarea e-book-ului s-a suprapus peste un soi de absolvire mascată, care a adunat profesori, alumni și viitori absolvenți, ca o mare familie bine intenționată și foarte supportive cu debutantele noastre. Și, până la urmă, așa ar trebui să fie întotdeauna: în contextul în care domeniul artelor spectacolului a fost masiv atacat de pandemie, singura cale de a supraviețui este de a ne susține unii pe alții, mai mult decât în a simți o concurență cu ceilalți, la fiecare pas. Iar, pentru cei interesați, volumul lansat poate fi descărcat gratuit AICI.
Iată și câteva fotografii de la lansare, realizate de Pati Sas și Daria Gîzdavu. Mulțumiri, REACTOR de Creație și Experiment pentru găzduire!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.