Ce-nseamnă să fii boss? – Recitind „Povestea lui Harap-Alb”

Iată în sfârșit și o poveste despre ce înseamnă să fii tânăr bărbat alb și privilegiat în România, sau cum să supraviețuiești într-o țară de manglitori și mai mult, să ajungi și boss peste toți. Secretul e să-ncepi de jos și să înveți ce-nseamnă șmecheria de la cei mai buni. Ce pot să spun? Dacă școala vieții ar avea un manual, Povestea lui Harap-Alb ar fi prefața.

Ce abilitate specială are eroul nostru? Niciuna. Nici măcar un nume care merită menționat. E un băiat oarecare, dintr-o țară oarecare, îmbrăcat total uncool, cu hainele de mire ale tatălui său și cu prieteni ciudați. Dacă astăzi s-ar trezi că umblă pe coridoarele unui liceu de top din țară, ar înțelege ce-nseamnă să fii bullied. Dar, printr-un concurs de împrejurări ajunge să fie Alesul. Nu de alta, dar taică-su nu avea pe cine altcineva să delege în misiune. Și toți restul se capacitează să-i îndeplinească destinul, mai ceva ca juriul de la Românii au talent.

Printr-un alt concurs de împrejurări, băiatul nostru ajunge „slugă la dârloagă”, rol pe care și-l îndeplinește până la capăt, deși nu e clar dacă o face cu demnitate sau de frica omului spân, care-l amenință cu bătaia sau chiar cu moartea, în câteva rânduri. În fine, Spânul, personajul negativ cu sexualitate incertă („dacă s-a aruncat în partea mâne-sa, ce-i vinovat el?”) îi dă și o particularitate tânărului, numindu-l Harap-Alb. Cum în 1877 nu se născuse încă ideea de political correctness, nu este cazul să ne alarmăm: avem un adolescent speriat, un chelios malefic ce-l traumatizează și un cal. Ca în orice basm, eroul trebuie să treacă prin niște probe de foc. Dacă alții se luptă cu balauri și salvează prințese, iată care sunt testele lui Harap-Alb ca să-și demonstreze vrednicia:

1. Furtul salatei dintr-o grădină
2. Furtul unor pietre nestemate
3. Păzirea unei fete de împărat, cam rebele (care în final ajunge să-l salveze de la moarte)

Cine-l ajută? O bătrână, un cal deștept, cinci cazuri sociale (Ochilă, Setilă, Flămânzilă, Gerilă și Păsări-Lăți-Lungilă), o furnică și o albină. Ce-nvățăm de-aici? Păi, în primul rând, că ființele asemănătoare tot ajung să se coalizeze la un moment dat și, în al doilea rând, că ești super nasol dacă ajungi să-ți trădezi gașca de „chipoși”, pentru alte beneficii.

Dar, lăsând gluma la o parte, Povestea lui Harap-Alb este un basm scris ca la carte, după rețeta „călătoriei eroului” sintetizată de Joseph Campbell în doisprezece pași, în cartea sa Eroul cu o mie de chipuri. Iar cei doisprezece pași nu fac parte doar din structura narativă a mitului, ci din toate întâmplările din viață prin care trecem și în urma cărora ne alegem cu ceva experiență și poate, cu puțină înțelepciune (dați play la video, că merită):

La o lectură proaspătă după mulți ani, Povestea lui Harap-Alb mi se pare o combinație între mitul grecesc și motivele poveștilor slave. Sau, o altă concluzie mai simplă și mai puțin elitistă e faptul că afirmă în vreo 40 de pagini: „în spatele oricărui bărbat de succes, stă o femeie care-și dă ochii peste cap și spune: Dormeai tu mult și bine, Harap-Alb, de nu eram eu.” Pe scurt, puterea nu vine de la sine, ci din capacitatea liderului de a-i aduna pe ceilalți în jurul lui. N-ai nevoie de cărți motivaționale și de leadership, citește-l pe Creangă.