Slăbiciunea mea de cititor, spectator, ascultător o reprezintă tot ce ține de mistere păstrate în timp, crime, dispariții, istorii uitate și locuri neștiute. Dacă toate astea se întâmplă la începutul secolului XX, m-au câștigat pentru totdeauna. Urmăresc cu sufletul la gură podcasturi de genul Criminal, Crime Junkie, Bedtime Stories, Hillbilly Horror Stories, The Great Detectives Of Old Time Radio sau Detective, personaje ca Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Arsène Lupin, poveștile din cartierul Whitechapel – ați prins ideea. Cred foarte mult în fascinația pentru morbid, refulată în societate, care iese la iveală prin ratingul crescut al emisiunilor de scandal și al știrilor de la ora 5, al trecătorilor care se opresc „să vadă ce se întâmplă” în momentul în care are loc un incident violent pe stradă, lucruri care denotă o atracție ascunsă a umanității pentru toate atrocitățile ce te fac, prin comparație, să-ți apreciezi propria existență și plictiseală. N-are niciun rost să ne negăm natura ahtiată după „pâine și circ” – și cu cât circul e mai la limită, cu atât mai bine: mai cumpărăm încă o pungă de popcorn și urmărim deznodământul!
Povestea lui Percy Harrison Fawcett (PHF, cum îi spunea familia) are toate ingredientele pe care le-am enumerat mai sus. Am citit despre ea, așa cum a fost investigată de jurnalistul David Grann, în bestseller-ul, Z, Orașul pierdut. Povestea amazoniană a unei obsesii fatale (2009). La o căutare rapidă pe Google, aflu că s-a ecranizat în 2016, în regia lui James Gray, avându-i în distribuție pe Sienna Miller și Robert Pattinson. Ultima călătorie în Amazon a exploratorului Fawcett, în urma căreia a dispărut fără urmă, a atras după sine aventurile multor amatori de senzații tari în junglă, care doreau să refacă traseul idolului lor și, la rândul lor, au sfârșit prin a-și pierde urma. Referințe la celebrul explorator există în seriile Tintin, Indiana Jones, Tomb Raider sau în romanele lui Arthur Conan Doyle și Rider Haggard. Obsesia „Fawcett” devenise în anii ’30 o boală atât de acută, încât guvernul brazilian a emis un decret prin care a interzis aceste călătorii amatoricești ale fanilor, cu excepția celor care dețineau o autorizație specială. Se zice că până și fratele lui Ian Fleming (creatorul lui James Bond) fusese contaminat de virusul căutării exploratorilor în jungla amazoniană. În aproape o sută de ani și cu toată tevatura stârnită, povestea colonelului PHF a rămas îngropată în „iadul verde” al unei naturi ofensive în stare să înghită orice urmă de viață.
Cine a fost Percy Harrison Fawcett? „Era ultimul dintre marii exploratori victorieni care s-au aventurat în ținuturi necunoscute, înarmați doar cu o macetă, o busolă și convingerea că avea o misiunea aproape divină.” (Grann 2018, 12) Chiar dacă majoritatea expedițiilor sale au avut loc după moartea reginei Victoria, este considerat „victorian”, întrucât s-a format în spiritul perioadei. Militar de profesie, cu un stagiu îndelungat în Ceylon și instruit de Societatea Regală de Geografie, a cartografiat traseul râului Rio Verde din Brazilia, sau regiunea reprezentând astăzi granița dintre Peru și Bolivia, în șapte expediții făcute între 1906-1924. În călătoriile sale a început să dezvolte teoria existenței unui oraș istoric situat în junglă, pe care l-a numit „Z”. În concepția lui, „Z”ar fi fost leagănul celei mai vechi civilizații din istoria omenirii. Pe ce-și fonda ideile? Pe fragmente de ceramică găsită în zone cu condițiile dintre cele mai vitrege din lume. „Ecologii înfățișează deseori Amazonia drept „o pădure virgină”, care, până la incursiunile recente ale tăietorilor de lemne și ale altor intruși, rămăsese neatinsă. În plus, mulți arheologi și geografi afirmă că, din cauza condițiilor de mediu, la fel ca în zona arctică, în Amazonia nu s-au putut dezvolta populațiile mari necesare unei societăți complexe, cu o diviziune a muncii și ierarhii politice conduse de căpetenii și regi. (…) Ploile și inundațiile, dar și soarele necruțător îndepărtează substanțele nutritive din sol, făcând imposibilă agricultura la scară mare.” (Grann 2018, 38) Cu toate astea, Fawcett a dezvoltat o fixație pe ceea ce avea să fie descoperirea vieții lui: Orașul Z. Așa că, în 1925, alături de fiul lui, Jack și de prietenul acestuia, Raleigh Rimmell au pornit în Marea Căutare. Urmele lor s-au pierdut undeva în regiunea râului Xingu. Ultimul martor care i-a văzut pe cei trei în viață e o femeie din tribul Bakairí, care-și amintește de trei bărbați albi foarte înalți, cu bărbi mari, cazați în școala din sat. Pentru că dormeau acolo, trebuie că erau niște personalități importante. Tribul Bakairí era de curând civilizat de către militarii brazilieni.
Prin anii ’50, trecând prin re-analizarea faptelor, prin operațiuni de salvare, prin ședințe de spiritism, s-a ajuns și la știri false care prezentau publicului osemintele colonelului ucis de tribul kalapalo. Scheletul în cauză nu a trecut de testul cercetărilor științifice, iar întrebările despre soarta celor trei bărbați au rămas din nou cu răspunsuri în gol.
Dacă stai s-o gândești „la rece”, oameni ca Percy Fawcett sunt rari în zilele noastre. Cine s-ar mai aventura astăzi în „necunoscut” de dragul unui vis, pentru care restul lumii te-ar putea considera puțintel scrântit? Nu cred că astăzi mai suntem în stare să înțelegem acea curiozitate, când putem accesa orice loc din lume printr-un singur click. Și totuși, teoria unei civilizații străvechi amazoniene s-ar putea să nu fi fost chiar un praf în ochi, după cum își încheie Grann cercetarea: „Antropologii (…) au făcut greșeala că, atunci când au venit în Amazonia, în secolul XX și când a văzut numai triburi mici, au tras concluzia că aici nu e nimic altceva. Problema e că la momentul respectiv, multe populații indigene fuseseră deja șterse de pe fața pământului de holocaustul provocat de contactul cu europenii. Din cauza asta, primii exploratori care au ajuns în Amazonia au descris aceste așezări de mari dimensiuni, care mai târziu s-au dovedit de negăsit.” (Grann 2018, 310).
Cum putem înțelege „Z” astăzi? Ca pe o metaforă în stare să definească orice iluzie pe care o urmărim o viață întreagă. Poate că lucrul cel mai important nu e găsirea sau materializarea ei, ci drumul până acolo. Și atunci, fiecare din noi are un oraș Z după care ajungem să alergăm.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.