11plus1 independent/contemporan: EAT ME

EAT ME e un spectacol foarte drag mie, care în curând împlinește aproape un an și jumătate. Mă gândesc cu nostalgie la perioada în care se construia și la toate încercările prin care am trecut până să ajungem la forma în care e văzut astăzi. Mi-e drag și pentru că el marchează începuturile colaborării mele cu Adina Lazăr, a match made in Heaven, aș putea spune. E mare lucru ca un regizor să te provoace să scrii și să-ți pui niște întrebări despre teme, care până în acel moment ți-au zburat prin fața ochilor și pe care, într-o primă fază, le-ai trecut cu vederea.

În toamna 2017, Adina mi-a spus „hai să facem un spectacol despre mâncare”. Recunosc, generalitatea subiectului m-a cam blocat. În afară de faptul că îmi place să gătesc și să mănânc, ce-ar mai fi fost de spus? Dar am luat-o ușor: cu articole despre mâncatul sănătos, lifestyle, Jamie Oliver, Jamila Cuisine, alimente pe care trebuie și pe care nu trebuie să le consumi, substanțele nocive pe care le conțin unele produse ce ar trebui eliminate IMEDIAT din dieta noastră zilnică. Nivelul meu de paranoia crescuse, să zicem, undeva la 40%, nu neapărat din cauza informației, cât a tonului apocaliptic pe care era livrată. Și-apoi, a venit inevitabila plimbare printre rafturile supermarketului. Începusem să elimin cam tot ce am aflat că-mi face rău și zile la rând, am reușit să îngurgitez împăcată doar pâine graham cu unt. Niciodată nu mi-a fost mai foame în timpul repetițiilor la un spectacol, ca la EAT ME! Momentul-cheie în toată această aventură culinaro-paranoică s-a desfășurat într-o seară, când lihnită de foame, mi-am călcat pe mândrie și-am intrat la McDonald’s. La coadă, în spatele meu, un fost coleg de școală. Stăteam amândoi cu privirea în pământ, aproape rușinați de „rătăcirea” noastră în lumea fast food. Și după un timp, fostul meu coleg mă întreabă: „ce faci? O comiți?”. Cum s-ar spune, în zilele noastre, a mânca la fast food într-o seară oarecare, înseamnă „s-o comiți”. Ca și când ai face o nefăcută, pentru care meriți să te auto-pedepsești în următoarele zile. Câtă vinovăție încape într-un burger? În fond și la urma urmei, nu despre burger e vorba, ci despre obsesia unui mod de viață, care să ne dea impresia că suntem în control cu ce ni se întâmplă. În momentul în care suntem bombardați zi de zi de reclame, rețete de succes, trei-zece-o sută de pași pentru a ne pune viețile în ordine, nivelul nostru de încredere în forțele proprii începe să pălească. Și te gândești: dacă generațiile trecute n-aveau nevoie de cărți de self-help și generația ta are, înseamnă că undeva, pe drum, lucrurile au luat-o razna. Nu mâncarea e de vină, ci noi. Nu mâncarea e de vină, ci nevoia noastră de a ne compara pe rețele de socializare. Nu mâncarea e de vină, ci lipsa noastră de iubire de sine. Nu mâncarea e de vină, ci frica noastră de moarte.

Cam asta e, pe scurt, lecția pe care am învățat-o scriind textul pentru EAT ME. De ce simt nevoia să spun asta acum? Pentru că mă bucură să aflu că spectacolul se va juca pe 5 februarie la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul programului „11plus1 independent/contemporan”. Așa cum au menționat organizatorii, proiectul e gândit să funcționeze ca o rampă de lansare pentru artiștii independenți. Așa că, dacă sunteți prin zonă marțea viitoare și vi se va face foame de teatru, știți unde să veniți 😊